Cezar Dumitru, blogger, 116 țări vizitate: ”Oriunde aș călători, plec cu maxim 200 de euro în portofel!”

Cel mai popular blogger din România nu a fost niciodată într-o tabără, iar oriunde ar călători în lumea asta nu are în buzunar mai mult de 200 de euro! Cezar Dumitru, aka Imperator Travel, e în vacanță cam 120 de zile pe an, iar cea mai mare ilegalitate pe care o face atunci când e plecat departe de casă  e să care în bagajul de mână kilograme întregi de… marfă, pentru care ar plăti ”gras” dac-ar fi prins că o ascunde acolo! A călătorit în 116 țări și nu vrea să se oprească aici. Este un călător 100%, are o cultură fantastică și e fascinant să-l asculți povestind despre experiențele sale. Sper să vă placă și să dați mai departe acest interviu, pe care îl voi publica în două, poate chiar trei părți!

TurismBiz: Care este prima vacanță de care-ţi aduci aminte?

Cezar Dumitru: Cred că la Sinaia. Îmi aduc aminte că mama a rezolvat să stăm la o gazdă, în Sinaia şi după ce ne-am cazat ne-am dus prin oraş, doar că, la întoarcere nimeni nu-şi mai aducea aminte cum să ajungem la familia care ne cazase. Doar eu mi-am amintit, pentru că îmi luasem nişte repere, unul dintre ele fiind o bornă, borna kilometrică 124. Aveam 4 ani…. De atunci tot timpul caut borna aia, o să ţi-o arăt şi acum, că trecem pe lângă ea (n.red. interviul a fost luat în mașină, în timp ce ne întorceam în București dintr-o deplasare). Dacă nu au scos-o, ori vei vedea locul unde era.

Mai ai și alte amintiri din acea vacanță? Știu că mama ta era profesoară, deci cu siguranță aveați mult timp liber, mai ales vara.

Știu că în fiecare zi făceam program: astăzi mergem la cota 1400, mâine mergem la cota 2000, poimâine mergem la Piscul Câinelui… Mama avea liber cel puțin o lună și jumătate vara și trei săptămâni iarna.

Săptămâni întregi de vacanță… de mic! 🙂

Cam așa…

Când ai ieşit prima dată din ţară?

În 91.

Cum era călătorul Cezar atunci?

Atunci puteam să bântui într-un oraş şi 16 ore pe zi, apoi să mă arunc în tren, să dorm câteva ore şi să ajung în următorul loc unde o luam de la capăt..

Și acum?

Acum sunt mai flashpacking să zic aşa, ştii conceptul de backpacker si flashpacker?

Nu ştiu de flashpacker…

Flashpacking-ul e pentru cei care au mai înaintat în vârstă şi vor să continue să trăiască un pic stilul backpacking, dar cu un pic mai mult confort.

Backpacking-ul e pentru cei care călătoresc cel mai ieftin posibil, stau într-un hostel împreună cu alți 10 în cameră sau acasă la oameni, mănâncă de pe stradă. În cazul flashpacking-ului îți place în continuare să mergi cu transportul în comun, cu trenul, dar începi să cauţi experienţa unor restaurante şi locuri ceva mai bune, însă fără să mănânci la Marriott sau Hilton.

120 de zile de vacanță pe an

În medie, câte zile eşti plecat dintr-un an? Ţi-ai făcut socoteala vreodată?

Nu țin o contabilitate clară la capitolul ăsta, dar estimez cam între un sfert şi o treime din an, probabil undeva la vreo 30%.

Vale de la Luna, Chile

Şi cu câţi bani pleci la tine de obicei? Cum îţi faci socoteala?

Cu 200 de euro şi restul pe card.

Indiferent unde pleci?

E: Indiferent unde plec!
Cum așa?

Pentru că în totdeauna îi folosesc de pe card, cei 200 de euro sunt de back up. În caz că, nu ştiu, îmi pierd cardul, rămâne prin vreun bancomat, mai ştiu eu ce…

Pe ce cheltuiteşti cel mai mult în vacanţă?

Pe lucruri de făcut, pe experienţe, pe intrări, activități de care trebuie să ai parte când ajungi într-un anumit loc. Când eram tânăr, eram disperat să fac absolut tot, când eram student, mă duceam la biroul de informaţii turistice şi încercam să bifez tot ce era acolo, pe când acum sunt mult mai selectiv, însă tot vreau să fac multe lucruri și cât mai diverse.

Dar ce cauţi? Muzee, interacţiunea cu oamenii, tradiţiile locului în care ajungi?

Depinde de destinație. Eu călătoresc în locuri foarte diverse, iar în anumite zone sunt interesante sau frumoase pur şi simplu peisajele, în alte zone e de apreciat istoria – și mie asta îmi place foarte mult, în alte părţi este interesantă interacţiunea cu oamenii. Eu de multe ori mă întorc în locuri în care am mai fost, pentru o mai mare interacţiune cu oamenii.

Cum alegi locurile în care revii după ce le-ai bifat?

Locurile care mi-au plăcut, spre exemplu Nepal. Am fost prima oară în Nepal în 2003 şi cred ca m-am întors de 3 ori de atunci pe acolo. Sunt multe locuri… Bali, Thailanda.

Colecționezi ceva din excursiile pe care le faci? Magneți de exemplu?

Nu… eu în general cumpăr cărţi. Despre ţara respectivă, despre istorie, despre oameni, despre situaţia actuală…  dar nu poţi să găseşti peste tot. Spre exemplu, în Iran am fost de două ori şi am căutat disperat cărţi despre Revoluţia Islamică, să văd şi punctul lor de vedere, pentru că pe cel occidental îl ştiu, a apărut în zeci de milioane de cărţi şi articole. Și erau foarte foarte multe cărţi despre revoluţia islamică, dar din păcate toate erau în farsi. Apoi când mă duc in Asia de Sud-Est sau Asia de Sud, vin şi cu zeci de kg de cărţi, pentru că găseşti foarte multe în engleză, iar preţurile sunt uneori chiar foarte bune.

Zeci de kilograme de cărţi despre civilizaţie?

Da, din India când am fost prima oară am plecat cu 25 de kilograme de cărţi, mi le-am cântărit înainte de a pleca la aeroport şi am luat decizia de a mi le pune in bagajul de mână.

Cum în bagajul de mână… 25 de kilograme?

Cărţile sunt foarte grele, dar sunt mici ca volum. Și cine cântărește vreodată bagajul de mână?! Foarte rar.

Corect… Ingenios! 🙂

Se uită, vede că e în standardele de dimensiune, dar dacă am bolovani sau puf de găină nu stă nimeni să verifice.

În general oamenii sunt buni, iar oriunde te duci există un anumit nivel de ospitalitate

Ai pomenit de Iran ceva mai devreme şi am citit și te-am auzit des spunând că oamenii sunt foarte calzi aici. Povestește puțin…

În general oamenii sunt buni şi oriunde te duci există un anumit nivel de ospitalitate, dar în Iran mi s-a părut că asta e undeva dus mult peste media globală. Practic, dacă îi întrebi de un loc pe stradă, de multe ori te duc chiar ei acolo, până la invitaţii ad-hoc la masă. Iranienii sunt un popor de „picnicari”, lor le place foarte mult să călătorească, dar pentru că au venituri foarte mici, nu prea ies peste hotare, ci îşi vizitează ţara. Pleacă cu căţel, cu purcel, cu mamă, tată, nepoţi, veri, bunici, străbunici, cu cazanul de mâncare şi se aşază prin parcuri, şi acolo îşi gătesc….

O astfel de experiență trăită de tine acolo?

Păi în prima vacanţă în care am fost independent, deci nu într-un grup, nu ştiu dacă am mâncat prea des la restaurant, pentru că o făceam la localnici. Când ne vedeau străini, mă rog eram şi mai mulţi, ne tot invitau „ Hai să mâncăm!”, „Hai să povestim!”. Sunt extrem de curioşi şi o mare problemă pe care o au este că ei se simt neînţeleşi, simt că toată străinătatea crede că sunt terorişti, şi de câte ori văd câte un străin vor să îi explice că nu acesta este adevărul. O dată cineva chiar ne-a plătit biletele de autobuz. Eram 4 inşi şi ne-a plătit biletele de autobuz, care erau chiar scumpe… 20 de dolari. La noi cine ar plăti 100 de lei pentru patru inși cu rucsacurile în spate?!

Şi la polul opus, care sunt cei mai antipatici, mai puşi pe făcut bani, să te păcălească?

În multe ţări oamenii sunt puşi pe făcut bani. Există ţări cu ospitalitate dintr-asta cumva standard, profesionistă, nu ştiu, spre exemplu ţările nordice. Deci eu nu m-aş aştepta niciodată ca un neamţ să-mi plătească autobuzul , sau trenul, sau să mă invite la masă, dar să-mi dea direcţii aşa foarte politicos da, dacă m-am pierdut, sau să-mi dea informaţii…

Eu mă refeream la destinațiile în care mergi ca turist dar trebuie să fii ”în gardă”… Aveai o astfel de ”istorie” cu Cairo parcă…

În gardă trebuie să fii cam peste tot, că şmecheraşi sunt şi la noi în Bucureşti. La Cairo… eram pentru a doua oară în lumea arabă, de fapt era a doua oară în afara Europei. Mai fusesem în Maroc, unde evident învăţasem foarte multe lucruri legate de arta negocierii. La Cairo eu aveam bilete gratuite, prin programul de fidelizare  al Taromului şi avionul de Cairo zbura sâmbătă seara, noaptea. Am ajuns pe la  2, 3 dimineaţa la Cairo. (…) După ce am ieșit din zona de bagaje am fost luat cu asalt, în bunul stil egiptean de 20, 30 de taximetrişti…

Topul destinațiilor din România în viziunea lui Imperator

Care este locul tău preferat din România?

Evident, orașul meu natal, București. Îmi mai plac: Sibiu, Brașovul foarte mult, Timișoara, dintre orașele mici îmi place Sighișoara, apoi ca zone turistice în mod cert Maramureșul, zona săsească cum ți-am zis, Bucovina și mi-a plăcut foarte mult Clisura Dunării.

N-am fost acolo…

Și după Clisura Dunării e o șosea absolut atroce dar extrem de pitorească. Poți să ajungi în Caraș-Severin și acolo să te duci la Ochiul Beiului, la Cheile Nerei… zone extrem de faine.

Ce lipsește turismului românesc? În afară de infrastructură… astfel încât să devenim o destinație importantă?

În primul rând promovarea; foarte puțină lume știe ce poate să găsească la noi. Și în al doilea rând, să existe din ce în ce mai multe atracții ”magnet turistic”, gândite, scoase așa din pălărie. De pildă cum e Castelul de Lut sau Hotelul de Gheață. Întotdeauna când sunt întrebat asta dau exemplu Cappadocia, care e absolut superbă, și sunt locuri extraordinare pe acolo și din punct de vedere istoric, și din punct de vedere al reliefului, al panoramelor, gastronomic etc. Dar până la urmă ceea ce a adus mii, zeci de mii, sute de mii –  habar n-am câți – turiști, sunt baloanele!

Zborul cu balonul…

A fost o găselniță turistică, o investiție în ceva care n-avea nimic de-a face cu locul și ambientul  dar  e super pozat, e super viral, milioane de oameni vor să se dea cu balonul pe-acolo. Într-adevăr e foarte frumos să te ridici împreună cu alte 200 de baloane!

Cel mai frumos oraș în care ai fost vreodată?

Aaa… sunt multe,  greu de ales unul! Mie îmi plac orașele istorice care mai au o patină a timpului, gen Sighișoara, cum e Carcassonne în Franța, orașele elvețiene gen Berna. De asemenea Luang Prabang din Laos e absolut senzațional.

Luang Prabang din Laos

Dar dintre locurile exotice… care se aseamana cel mai mult cu Paradisul? 🙂

Bali. Este foarte foarte verde și sunt extrem de multe flori acolo. Ma rog… eu așa îmi imaginez  Paradisul.

Eu am auzit și recenzii negative. Deși, cred că am știut dintotdeauna care era misterul dezamăgirii…

Mie îmi place foarte mult insulița aia. E foarte colorată, oamenii continuă să-și păstreze tradițiile în mod natural, nu se îmbracă pentru că așa le place turiștilor. Își păstrează cultura și tradițiile într-un mod natural. Nu mi s-a părut absolut nimic forțat.

În câte țări ai ajuns până acum?

  1. (n.red. de la data interviului și până acum, a ”urcat” la 116)

Cum te vezi ”petrecând” pensia?

Nu m-am gândit!

Ei, cum așa?!

Serios! Uite, de exemplu, eram o dată în Mali, acum vreo câțiva ani, și acolo, unul dintre lucrurile obligatorii de făcut este să te duci în așa numitul Pays Dogon, Țara Dogonilor. Acolo e o populație foarte interesantă, se pare că ei au descoperit steaua Sirius înaintea astronomilor și stiu exact unde era, pentru că susțin că sunt extratereștrii și că vin de acolo. Au tot soiul de obiceiuri interesante și niște sate deosebite. Mai există zona de trekking sub un versant stâncos ca să zic așa. Sus de tot, la câteva sute de metri sunt încastrate casele populațiilor care au fost acolo înainte de Dogon, care erau niște pigmei și despre care dogonii susțin că știau să zboare, pentru că altfel nu poți să-ți dai seama cum puteau ajunge în locuințele respective. Mă rog, știința modernă susține că aveau niște scări foarte lungi dar dogonii o țin pe-a lor cu zburatul. Trekkingul aici durează între una și cinci zile. Eu am fost vreo 3-4 zile, și am dormit într-un soi de casă de oaspeți pentru turiști. Într-una din zile în care mă  odihneam la prânz am dat peste o trupă de turiști canadieni care făceau acest traseu în Pays Dogon. Erau foarte energici, veseli , în putere și am aflat cu surprindere că media de vârstă era de 80 de ani.

Pays Dogon

 Și așa vrei să ajungi și tu? 🙂

Iar cel mai bătrân avea 90 de ani. Dar trebuie să înțelegi că asta se întâpla ”in the middle of nowhere”, iar în acele case doarmeai sus pe acoperiș, pentru că înăuntru era îngrozitor de mult praf, pentru că ținutul e undeva la granița cu Sahara. Deci… orice este posibil. Trebuie doar să îți dorești!

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, m-ar ajuta foarte tare un like sau chiar un share al articolului. Revin în curând cu partea a II-a a interviului! 🙂

Please follow and like us:

One Reply to “Cezar Dumitru, blogger, 116 țări vizitate: ”Oriunde aș călători, plec cu maxim 200 de euro în portofel!””

  1. […] mari să le placă și prietenilor voștri. Merită și ei o mică pauză cu iz de vacanță! 🙂 Prima parte a interviului a avut aproximativ 300 de […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.