Comoara ascunsă a Buzăului: Ferma de sub Penteleu

În epoca check-in-urilor și a live-urilor care stârnesc admirație sau invidie, după caz, să poposești pe un tărâm complet rupt de tehnologie poate fi realmente o provocare. Fără ”da, mamă, am ajuns cu bine”, fără ”Dumnezeule, trebuie să ajungi o dată aici!”. Pe toate le poți păstra până la sfârșit(ul sejurului) când îți pui prea cinstita întrebare dacă toți cunoscuții sau toți cititorii tăi ar trebui să știe că un asemenea loc există. Chiar nu e pentru oricine! Iar dacă toată lumea ajunge aici, Ferma de sub Penteleu își va pierde farmecul.

Tocmai de aceea, acesta nu e un articol din care vei afla cum se ajunge la destinație, care este cel mai scurt traseu, cât costă cazarea și mâncarea, cum a fost ”servirea” sau salteaua patului. Ci e un scurt rezumat al unei povești care se scrie în fiecare zi și care își are originea în visul din copilărie al lui Alex. ”M-am născut și am crescut într-un sat de câmpie, și-mi amintesc că aveam un leagăn pe care-l foloseam ca să văd cât mai departe, ca să văd munții…”, îmi povestește în timpul unui prânz. Stă în capul mesei noastre, iar în câteva minute se mută pentru a povesti cu familia sa, ce ocupă zona din  spatele cârciumii. Nu înainte însă de a trece pe la masa tip ”bufet suedez” pentru a vedea dacă lipsește cumva ceva. Verifică și grătarul, răspunde unei ”solicitări” de a pune niște muzică… La cum aleargă încontinuu, e greu de prins…, însă preț de-o ciorbă  mi-a fost suficient să aflu că ferma e un vis pe care îl avea încă de când căuta din leagăn munții cu privirea. Continuarea o aflu de la Vali, ”țiitoarea”cum îl aud glumind pe Alex, dar tot el recunoaște: cea care duce greul casei. ”Vreo șase săptămâni am venit în zonă pentru a căuta un loc în care să ne facem o căsuță de vacanță. Asta se întâmpla în 2006. Am cumpărat o parcelă, am construit, iar la scurt timp ne-am pomenit cu turiștii peste noi, care ne cereau fie cazare, fie mâncare. Apoi am început să ne extindem până la ce e astăzi aici. Iar tot ce se vede a fost construit cu materiale aduse pe podețul mobil pe care ați venit și voi ”, spune Vali. Timpul și munca pe care cei doi le-au consumat în timp ce construiau Ferma de sub Penteleu sunt prea greu de măsurat. Doar cine ajunge acolo și cunoaște gazdele, respiră aerul curat și se bucură de bucatele naturale puse pe masă, poate realiza că totul e făcut cu suflet, fără disperarea  de a aduna bani. Comorile familiei, Cezar (4 ani) și Toma (8 ani) au însă viitorul asigurat, iar ceea ce m-a cucerit total este implicarea pe care cei doi puști o au încă de pe acum în activitățile de la fermă.

Nu vreau să spun lucruri mari, dar mă simt privilegiată că am cunoscut așa o familie faină în vacanța de 1 mai 2018 și le mulțumesc pentru că m-am simțit ca acasă. Acel ”acasă” din copilărie, când mă uita Dumnezeu ascultând ciripit de păsărele, când alergam desculță prin iarbă, când după cină se aprindea focul de tabără și începeam să cântăm. Cu diferența că la Ferma de sub Penteleu muzica răsuna din boxele legate la o combină cu viniluri, iar poveștile sunt spuse doar însoțit de un vin bun. Nu înainte însă de a juca ”Telefonul fără fir”, la comanda Marelui Blond Cezar…

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.