Bulgaria introduce testele PCR obligatorii, începând cu 29 ianuarie

Bulgaria a introdus obligativitatea prezentării unui test negativ pentru COVID-19 pentru toate persoanele care intră în țară. Măsura se va aplica începând cu data de 29 ianuarie, dupa ce situația de urgență a fost extinsă în țara vecină până pe 30 aprilie.

Vacanță de schi in Bulgaria

Coșmarul schiorilor devine realitate! După ce vacanțele de iarnă în Austria și Franța au fost anulate, bulgarii introduc testele PCR obligatorii. Testarea va trebui făcută cu 72 de ore înainte de intrarea în țară. Noile măsuri au fost luate pentru a preveni răspândirea tulpinelor mai infecțioase ale coronavirusului. Ministrul bulgar al sănătății, Konstantin Angelov, a făcut anunțul încă de luni, fără însă a preciza data de la care vor intra în vigoare schimbările. ”Vom lua acțiuni pentru a face obligatorii testele PCR pentru toți călătorii care vor să intre în țară, inclusiv pentru cei din Uniunea Europeană”, a afirmat Angelov, citat de Reuters, în timpul unei ședințe a Executivului , care a avut loc la începutul săptămânii. Din păcate pentru iubitorii sporturilor de iarnă confirmarea a venit la doar o zi distanță. ”Excepțiile se vor face numai pentru șoferii de camioane și autobuze, echipajele de nave și aeronave, lucrătorii de frontieră și cei care tranzitează țara. Toți ceilalți cetățeni bulgari și străinii cu reședință permanentă, precum și membrii familiilor lor care nu prezintă un document vor fi în carantină timp de 10 zile”, este anunțul făcut de site-ul https://banskoski.com/

Restaurantele și barurile funcționează la 50% din capacitate

În prezent, în Bulgaria hotelurile funcționează cu capacitate limitată, iar restaurantele pot servi oaspeții numai respectând toate regulile de siguranță. Stațiunile de schi funcționează pentru turisti in continuare, în conformitate cu toate măsurile anti-epidemiologice.

Începând cu data de 1 martie, restaurantele și barurile vor fi deschise, cu excepția cluburilor de noapte. Pot funcționa cu 50% din capacitate și cu o distanță între scaune de 1,5m.

Autoritățile bulgare au anunțat că până pe 30 aprilie, toate persoanele din mijloacele de transport în comun și din locurile publice interioare vor trebui să poarte măști de protecție. Sunt permise excepții pentru oaspeții din unitățile de luat masa și din baruri, precum și pentru copiii cu vârsta de până la 6 ani.

Citește și:

Ski în Austria: echipamentele se închiriază de 12 ori, apoi sunt înlocuite
Saalbach – Hinterglamm sau locul unde au cancelaria profesorii de distracție

Hai să ținem legătura pe Instagram și pe Facebook !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.